etanolul cel de toate zilele

În cel mai incredibil fel, blogul ăsta încă primește vizitatori zilnici. N-am o continuare, pur și simplu m-a făcut să exclam un mare „pffff”, suficient cat să clatin ficusul-bebe de pe cealaltă parte a mesei. Cred că e undeva în datoria noastră mea să mai contribui mormanului de nimicuri de-aici, măcar până mă plictisesc, poate chiar cu o oarecare frecvență, un luni și vineri sau ceva tembel de genu’ ăsta.

Cum azi e marți, nu m-am gândit la un subiect. Ăăăăăpfffcrrrrrr alcoolul. Un subiect pe care-l știu bine și mi-e chiar drag la ficat.

Într-o conversație cu unitatea maternală despre oameni și traiuri, ne-am dat seama că suntem înconjurați de oameni deprimați. Eu în generația mea, ea în a ei. Oamenii nu erau așa mereu, spune ea. Perioada aia a fericirii și nostalgiei (deși sub bocancul unui regim comunist) a existat și persistă prin memoriile lor și ale noastre, celor mai devreme veniți. Deci, de ce-i lumea mai amăruie și seacă deși viața e, în teorie, mai buna. După scurte dezbateri am ajuns la subiectul de mai sus. Alcoolul. Pe vremuri comuniste alcoolul nu era atât de frecvent băut și aproape niciodata de la o vârstă atât de fragedă ca în vremuri curente. Strictețea nu permitea scăpări tembele de genul „sut mulbt phrea bahbur pehnthru hasta”. Trebuia să fii unde trebuia să fii în dispoziție optimă. Fără scuze. Alcoolul este o substanță care induce depresie. Trecerea de la alcool la cafea e motivul pentru care a avut loc Renașterea și trecerea înapoi la el după revoluție prin generația nouă e motivul pentru starea de căcat pe care o avem acum. Și nici nu reușim o scăpare. Oamenii triști beau pentru că sunt triști că beau.

În ziua de azi barurile-s pline cu prichindei abia ieșiți din generală cu țigările-nfipte-n cavitățiile bucale, pufăind regește cu berea-n brațe și căpșoarele pe masă, bieții de ei. Odată ce începi atât de devreme consumul, scazi nivelul fericirii în rază colectivă și te trezești cu o grămadă de adolescenți sinucigași, deprimați și deloc capabili să facă față sistemului social, care devin apoi niște adulți sinucigași, deprimați și deloc capabil să contribuie sistemului social.

Nu vreau să spun că alcoolul e rău ca simpla-i existență. Asta e o afirmație dobitoacă, e de parcă aș spune că apa-i rea că te poți îneca în ea. E vorba de imboldul pe care-l avem toți de când suntem mici să ne autodistrugem prin împingerea celor din jur. Alcoolul e acolo ca să facem asta. E motivul pentru care aproape toți care citiți articolul ăsta ați început să fumați cel târziu în liceu și v-ați îmbătat praf tot cam pe-atunci. Ăsta, cred eu, e motivul pentru care suntem fiecare atât de triști.

Asta, desigur, pe lângă faptul că te-o părăsit idioata aia.