14
Jan
12

prima lu’ Pomelo

Mă plimbam azi cu maşina prin oraş, în drum spre Scârţ, tremurând de frig. Că doar e ger afară. Şi ninge. Şi e polei. Şi frig. Pe dracu, mă trezesc la semafor după ce evit ca zeul un accident. Afară, +7 grade la ora 4 dupa-masa, în mijlocul lui Ianuarie. Pula ger, zăpadă, frig şi toate cele. Planeta asta se duce-n mă-sa cu noi cu tot.

Din boxe se auzea Beatles. Mult Beatles. Beatles ajută mult la schimbările mele de stare, bruşte fiind, de parcă aş fi pe stop. Sau gravid. Sau… na, femeie în general.

Depresia asta duce la accentuarea viciilor dobândite de-a lungul tinereţii. Te face să bei, să fumezi mult şi divers, să bagi în tine ca spartu’, să faci hemoroizi de la atâta stat pe scaun în faţa calculatorului jucându-te ore bune acelaşi joc, la care nici după aproape un an nu ai reuşit să devii măcar mediocru, sau dând refresh la fiecare 5 minute aceleaşi pagini web, că poate postează cineva o soluţie permanentă pentru probleme tale temporare. Cine ştie, poate-poate.

E nasol să-ţi dai seama că ţi-ai trăit ultimii ani minţindu-i pe toţi din jurul tău, şi, automat, pe tine, dând vina pe ei pentru eşecurile tale şi mirându-te că toţi prietenii tăi din tinereţe de fapt te lucrează pe la spate, că ei nu dau 2 lei pe tine, că eşti un surplus, nu eşti bun de nimic şi ceva, undeva, cândva s-a rupt în toata relaţia cu ei, dar nu ştii ce, iar lor nici nu le mai pasă. Tu îi accepţi şi aşa, convingându-te că e mai bine cu ei decât singur. E frica asta de singurătate care te împinge totuşi înspre necunoscut, înspre socializarea cu străini, relaţii noi de care totuşi ţi-e cât de cât frică. Poate n-au să râdă la glumele tale şi au să-şi facă o impresie proastă despre tine, şi o caci din prima, şi aşa devii paranoic, ajungi să crezi că nu te înghite nimeni şi că tipa de care iţi place nu te vrea şi îşi face de cap cu alţii, poate chiar cu prietenii tăi (ăia care oricum te urăsc şi vor să te fută). De-aia nu răspunde la telefon sau la mesaje si tot inventează scuze penibile să nu vă întâlniţi, gen „sunt obosită”, „sunt la lucru până târziu” sau „am sesiune şi trebuie să învăţ”. Tu pui botu’, că doar ea vrea să-şi bată joc de tine, clar! Toată ziua pune la cale planuri mârşave împotriva ta. Că doar ăsta îi singurul ei scop în viaţă.

Atunci te agiţi, te enervezi şi apoi te plafonezi. Imaginaţia ta bogată intră în acţiune şi creează pe loc scenarii dramatice tembele, numai bune de vizionat în somn. Râd când realizez că toată chestia aia cu „Scumbag Brain” e 100% reală. Creierul tău vrea să te fută. Adică tu ţi-o tragi ţie însuţi. Îți pui beţe în roate, roţi pe schiuri, cazi pe gheaţă şi-ţi spargi capul.

Ce faci ca să te calmezi? Logic, iţi torni un pahar de whisky, iţi aprinzi o ţigară, sau mănânci la ora 2 noaptea de parcă acum te-ai întors dintr-un sejur nedorit pe o insulă pustie unde n-ai băgat nimic altceva în gură timp de 2 luni decât nuci de cocos şi peşte prăjit. Asta dacă ai învăţat să faci foc. Altfel, vai de curul tău.

Aşa, încet-încet, o dai în beţie, în cancer, dai eroare la cântar, apoi bani la doctor şi, în final, te împiedici și cazi în depresie.

Ăăăăă, ajungi de unde ai plecat, nerezolvând nimic, te învârţi în acelaşi cerc prin care te învârţi de ani de zile. Realizezi că viaţa e de căcat, că oamenii sunt de căcat, şi că, evident, şi tu eşti de căcat, dar mai de căcat decât ceilalţi, pentru că tu, spre deosebire de ei, nu mai ai nici un pic de respect pentru tine. Cum să nu-ţi vină să-ţi tragi câţiva pumni în faţă?

În loc să-ţi bagi pula şi să te bucuri de viaţă. Și-aşa îi scurtă. În final, ce mai contează, că doar murim cu toţii în decembrie. Eu rămân cu prietenii mei Jameson, Kent şi Beatles. Măcar ei nu mă judecă la fel ca voi, toţi ăştia! Bit ches!


1 Response to “prima lu’ Pomelo”


  1. 14 January, 2012 at 09:17

    Oamenii te judecă pentru că le permiți. Dacă nu te-ar interesa părerea lor s-ar plictisi s-o facă la un moment dat. Și încă ceva. Momentul în care realizezi că cei din jur nu-ți sunt de fapt prieteni, e momentul să schimbi anturajul. Nu e ca și cum alții ți-ar fi mai aproape, dar măcar mai schimbi peisajul, cunoști oameni noi și scapi de plafonare. La mine a funcționat, încearcă.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: