14
Jan
12

iremediabilul

La subiectul ăsta mă tot gândeam de câteva luni, dar n-am apucat niciodata să-l concretizez printr-un articol.

Fericire, veseilie, o chestie care s-a intamplat acum nici 5 minute e exact pe subiectul ăsta, deci îl pot aborda.

Copilăria și adolescența mi-am trăit-o într-un mediu bombardat cu stres. Era un mediu în care toată lumea mergea pe vârfuri în jurul celorlaltora pentru a evita ceea ce la noi se numeau „circuri”. Scandalul tipic unei familii la noi era mult amplificat și începea din cele mai infime lucruri, oricare erau, de oricine țineau. Asta cauza o tensiune enormă și continuă între toți membri familiei. E greu de explicat altcuiva. Era un control de frica lipsei lui.

Cu cât mai puțin timp petreceam în familie, cu atât mai mult observam că se lua mult prea în serios și că trăiam într-un mediu adesea toxic și bolnav. Fiecare era înspăimântat de toți ceilalți. Concluziile mele au culminat în primii ani de facutate, când am fost expus la alte feluri de trai, la răbdare, înțelegere și autentica băgare de pulă.

Oricum, asta mă aduce la acum 5 minute.

Îmi amestecam zahărul în biata mea cafea într-o ceașcă cu o gâscă veselă pe lateral. Soră-mea și taică-meu stăteau la masă și mâncau. Maică-mea spăla vasele. Ajunsesem acasă de foarte puțin timp, așa că ne-am trântit bagajele unde apucasem, fiind lihniți, ne-am pus la mâncat.

Și mi-am scăpat lingurița. Mi-a alunecat, mă-sa știe cum. Am stropit puțin în jurul ceștii și exact trei stropi au reușit să depășească marginea mesei și au picat într-o plasă plină cu diverse hârtii. Mă uit la soră-mea și zic „vezi că am scă…”. N-am apucat să termin propoziția. Se apleacă, vede, și face un „hi!” din ăla șocat, extrem de prelungit și plin de patos. Reacție egalabilă doar cu descoperirea unui cadavru cu tine-n pat când te trezești. Se-aruncă de pe scaun, trântește tot, ia foile și fuge-n baie cu ele. Nu știu exact ce voia să le facă. Un duș? O baie? Să le bage degetele pe gât? Chiar nu știu. Se întoarce comentând că nu-s ale ei și că acum totul e distrus și stricat. Practic îmi recomanda harakiri pentru lipsa de respect adusă ei. Taică-meu se trezește și el să se bage în discuție, dând vina pe ea că-și pusese foile lângă masă. Ea urlă la el, care, deși se băgase amuia, n-avea nici o vină. Că ce tata? Unde ar trebui să le pun tata? Să le pun în baie tata? Taică-meu zice că mai de grabă trebuiau lăsate în casa scării, în fața ușii de la intrare. Soră-mea-i aruncă cel mai dătător de ochi peste cap „da, bine!”.

Eu nu voiam decât să-mi fac o cafea nenorocită. Îmi era și mie somn. Dintr-un lucru atât de mic am declanșat ditamai tămbălăul.

Un lucru care n-am fost învățați a fost să acceptăm lucrurile întâmplate. Am fost crescut să mă enervez, să fiu mereu pregătit pentru lansarea glorioasă a unul scandal cât se poate de lung și gălăgios. Circul era soluția pentru tot. Deși nu rezolva nimic, era mereu prima armă. Un război rece în familie. Toată lumea stă să cadă bomba. Mi-am petrecut tinerețea urlând și urlându-se la mine fără speranța unui rezultat.

Soră-mea-i încă mică, săraca, și nu înțelege că sunt trăsături cu care ai fost crescut și pot fi schimbate cu efort minim. Pentru taică-meu e deja prea târziu.

Titlul se referă la iremediabilul situației. E momentul în care vreau să o iau pe soră-mea de umeri și să-i spun că n-am făcut-o intenționant, că-mi pare rău, că dacă aș avea o mașină a timpului, m-aș întoarce în timp și mi-aș desface un cola și gata. Dar probabil că urlând i-aș spune-o, deci -5 puncte mie.


0 Responses to “iremediabilul”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: