In univers totul se dilata. Inclusiv timpul. asta din punctul “normal” de vedere – adica al nostru ca observatori. De aceea timpul prezent va fi mai expandat decat cel trecut si mai condensat decat cel viitor. Fiindca timpul este si el o dimensiune. (asta in ipoteza ca inca ne indreptam catre punctul de maxim)
Intr-un sistem absolutizat dilatarea timpului nu exista – fiindca timpul absolut e liniar. noi insa percepem timpul bidimensional (trecut- viitor)
Noi ca fiinte biologice-facem parte dintr-un sistem relativ de observatie- intrucat timpul perceput de noi se dilata pe axa sa – de la bigbang incoace. la secunda 0 (t0) cele doua axe ale timpului coexistau in acelasi punct. odata cu expansiunea, s-au creat 2 axe a timpului-
una absoluta- cu o traictorie rectilinie, cu o ipotetica unitate de masura absoluta, neschimbata.
*una relativa sau timp biologic- perceptibil din punctul nostru ca observatori. in schimb aceasca axa a timpului- se va dilata si ea. geometric vorbind va pleca din acelasi moment t0 ca si axa absoluta, dar se va curba(se va dilata) exponential – odata cu expansiunea universala. astfel conceptia noastra este relativa deoarece limitele perceptiei noastre in ceea ce priveste “cursul timpului” se afla pe axa relativa – deci in continua transformare – cea care se dilata.

Biologicul – vazut ca stare de evolutie universala are o dezvoltare concomitenta cu axele dimensionale perceptibile- tridimensionalul relativ, timpul relativ, etc(?).

Deci raspunsul e destul de simplu desi nu absolut : noi ne calculam timpul dupa o unitate de masura absoluta – in vreme ce de fapt timpul perceput este relativ. adica acum in momentul tn – noi percepem sa zicem- minutul ca avand 60 de subunitati – adica secunde. DAR timpul nostru fiind relativ – perceptibil- se dilata deci undeva in trecut – fata de axa absoluta a timpului, 1 minut insemna mai putin tn-x. la fel cum 1 minut in viitor- (fata de axa absoluta) va insemna intr-un moment (tn+y) o ora sa zicem. Deci timpul s-a expandat. Cam asta-i.
Si o ultima observatie : luam cazul de fata cu acest blog. Ce am scris eu aici poate fi luat drept corect de unii cititori… iar de catre altii nu… Asta demonstreaza relativitatea in univrers pot spune eu… nimic nu poate fi absolut pana la urma… Totul este relativ… Orice lucru in univers depinde de o serie de factori… ceea ce face ca acel “orice” sa depinde de ceva… facandu-l relativ.
Sper ca a inteles macar o persoana ce am scris eu aici si ca nu a fost degeaba. Scuzati-mi eventualele greseli de ortografie… e destul de tarziu iar eu sunt foarte obosit…
Numai bine tuturor.

Exista o diferenta filozofica fundamentala intre un Socrate care afirma ca “Eu stiu ca nu stiu nimic” si un Cristos care afirma “Eu sunt adevarul” (deci Isus dtie ceva, spre deosebire de socrate)? Pe baza carui criteriu AXILOGIG faci diferenta intre cei doi?

Am subliniat AXIOLOGIC: poate cineva sa inteleaga sesnul intrebarii mele?

@Calliope

“Cred ca ai vreo trauma in iubire,probabil fata pe care ai iubit-o si inca o iubesti ti-a trantit “totul e relativ…”,”iubirea e relativa””

Nu pot sa cred ca fata de care sunt indragostit, toti barbatii pot sa fie indragostiti de ea!
Dimpotriva exista multi barbati care se manifesta cu indiferenta fata de fata pe care io o iubesc. Eu insumi sunt indiferent fatza de majoritatea femeilor pe care le intalnesc, tocmai pentru ca ele nu-mi fiteaza niste criterii personale (sunt urate, sau nu au inclinatii intelectuale, sau au preocupari pe care nu le impartasesc). Dar tocmai aceste femei pe care eu le cunosc, fatza de care sunt indiferent, ele insele se afla in relatii cu alti barbati care apreciaza calitatile lor… dar calitati pe care io nu le apreciez. Asa ca da: e normal ca fata pe care io o iubesc, in realitate sa existe barbati care sa fie complect indiferenti fata de ea….si in acest sens iubirea este relativa!

Sau inca un exemplu: mie personal nu-mi plac fetele cu sanii si fundul mic. Dar asta nu inseamna ca fetele cu sanii mici si fundul mic nu sunt atractive, din moment ce exista barbati atrasi tocmai de acest gen de femei! Asta e realitatea observata! Frumusetea feminina este un concept relativ, tocmai pentru ca barbatii au perceptii subiective (deci relative) despre ceea ce inseamna idealul de frumusete feminina!

Omgomgomgomg, iubesc cititorii ca tine. Ca scriitor, exista un lucru care imi provoaca orgasme longevive, si anume cand cititorul se simte sincer jignit de ceea ce scriu, chiar daca nu fac nici cea mai mica referinta personala la el. Awesome! Ce ai scris tu mai sus e un exemplu.

So. Vad ca ti-a ajuns la suflet bine-bine. In primul rand, daca vrei sa faci comment-uri aici, te rog sa le scrii coerent. Stiu, stiu ca iti e greu. Dar acum ca ti-ai luat medicamentele si domnii draguti in halate albe inca te cauta in cealalta aripa a azilului, deci ai timp sa te chinui. Adevarul este ca noi barbatii, cand facem cachițu, ne asezam pe wc. In acele situatii, inainte de a face cachițu, facem si șu-șu. Deci da, dupa ce i-am trantit usa in nas, m-am asezat pe… stai. Ce trauma din iubire? Si ce mi-a trantit? Si apoi s-a trantit si o usa? Ok, m-ai pierdut. Ah, vremurile bune ale internetului cand misto-ul era fluent si frumos, poetic si ascutit. Acum e ca o scara rulanta care nu se poate hotari daca urca sau coboara.
Apropo de asta, “Sunt si nu sunt adepta a “totul este relativ”…pana si expresia asta este relativa,dupa cum ai observat si tu,dar nu vrei sa recunosti.” Intr-adevar, nu recunosc chestia asta. A spune totul este relativ poate fi relativ. A spune “sunt si nu sunt” te fac (si aici citez, fiind in context) an indecisive prick.
Singura informatie “utila” din postul tau e prima propozitie. Apoi e random dicking around. Macar zi de ce esti asa ranita.

Sper sa reusesti sa scapi si in seara asta ca sa imi mai poti da un comment >:D<

In al doilea rand nimeni nu poate pretinde ca cunoaste adevarul absolut, nimeni nu l-a cunoscut,
si nici nu exista motiv sa crezi ca il poate cunoaste cineva. Daca cineva pretinde ca se afla in posesia adevarului absolut, dupa ce crtiteriu crezi ca vei recunoaste acea persoana? Chiar daca exista adevar absolut, ce sens are sa discuti despre el in conditiile in care nimeni nu il cunoaste? Nimeni nu stie care este societatea perfecta, sistemul politic perfect… istoric vorbind nu exista decat ideologii.

Cunoasterea noastra nu este niciodata perfecta, dar asta nu inseamna ca nu este perfectibila,
asa cum spune G. Soros, K. Popper in teoria lor a societatilor deschise.

Exista o diferenta filozofica fundamentala intre un Socrate care afirma ca “Eu stiu ca nu stiu nimic” si un Cristos care afirma “Eu sunt adevarul”? Pe baza carui criteriu axiologic faci diferenta intre cei doi?

@ Cez: Il voi reposta dupa ce apare in PCG. Peste vreo saptamana +/-.